Astazi, SuperSic ar fi implinit 31 de ani, o varsta la care era deja considerat matur. Dar cine a fost Marco Simoncelli? Nascut in Cattolica, Marco s-a mutat in Coriano unde si-a inceput cariera in cursele moto.
La 9 ani, Sic a promovat in campionatul national de Minimoto, unde s-a impus 2 ani la rand, in 1999 si 2000. In anul urmator a obtinut titlul italian la clasa 125, in anul sau de debut, ca in 2002 sa obtina coroana europeana la aceasta clasa.
In acelasi an a avut primul contact cu mondialul de viteza, cand a venit cu un wildcard la Brno. Primele puncte au venit insa in urmatoarea etapa, obtinand locul 13 in Portugalia.
2003 a fost primul sezon complet al italianului in mondialul de 125cc, unde cel mai bun rezultat a fost locul 4 in finala valenciana. In sezonul urmator au aparut primele performante: primul pole a culminat cu prima victorie din cariera, pe traseul din Jerez.
A mai plecat o data de pe primul loc pe acelasi traseu in care a si debutat: Brno, fara sa termine in puncte. In ultimul sezon la clasa mica, deschidea sezonul cu acelasi scenariu in Jerez: pole si victorie. Chiar daca a mai strans 5 podiumuri, inconstanta l-a clasat doar pe locul al 5-lea.
2006 aducea trecerea lui Marco la clasa 250cc, dar si o schimbare de manufacturier: dupa 4 ani cu Aprilia, Sic trece la un alt conational: Gilera. Dupa 2 sezoane in care Sic nu a aratat mai nimic, a urmat sezonul pentru care va fi cel mai bine amintit: 2008.
Inceputul a fost slab, cu 2 abandonuri din 2, dar alea aveau sa fie singurele dintr-un an in care a incheiat pe podium de nu mai putin de 13 ori. 6 dintre acestea au fost victorii, performante ce i-au adus primul si unicul sau titlu mondial din cariera.
In ultimul an de existenta al clasei 250cc, se parea ca va fi un deja-vu: Simoncelli n-a luat startul in Losail, iar in Japonia n-a incheiat in puncte. Tot 6 victorii a adunat, dar de data asta, a acumulat alte 3 abandonuri si in total doar 10 podiumuri.
Gratie acestor rezultate, a incheiat podiumul clasamentului general al acelui an.
Tot in acelasi an avea sa debuteze si-n WorldSBK, dar nu pe orice traseu, ci pe Imola. Prima mansa a culminat cu un abandon, dar a 2-a i-a adus unicul sau podium din competitie, fiind batut de pilotii Ducati: Fabrizio si Haga, dar incheind in fata unor nume precum Biaggi, Checa, Sykes, Rea sau campionul acelui an: Spies.
Simoncelli promova la categoria mare in 2010, alaturi de Honda Gresini, fiind de altfel si ultima echipa din scurta sa cariera. Prestatia a fost de-a dreptul impresionanta: in 16 curse din 18 a incheiat in puncte, cel mai bine clasandu-se pe 4, in Portugalia.
A avut un punctaj peste suta, scor ce l-a plasat la final pe 8, 2 pozitii in spatele celui mai bun debutant de atunci: acelasi Ben Spies. Urmatorul an l-a pastrat la aceeasi structura a lui Fausto Gresini, de data asta cu sprijin de uzina de la Honda.
Tot in 2011 aveam de-a face si cu primele sale controverse: mai intai acrosajul cu Pedrosa din Le Mans, apoi cel cu Lorenzo din Assen si nu numai. Astea sunt doar cateva din momentele pentru care o parte din grila l-au caracterizat pe Sic drept periculos.
Inconstanta l-a privat insa de multe rezultate bune din acel an: in Jerez a cazut cand se indrepta spre victorie, la Silverstone acelasi scenariu, cu Sic insa pe 3, alte 2 abandonuri plus momentele mentionate mai sus si lista poate continua.
Pole-urile din Catalunya si Olanda, primele de la clasa mare, aratau insa potentialul de care dadea dovada Marco, iar rezultatele au aparut intr-un final: prima clasare pe podium, cea de la Brno, a parut sa-l schimbe in bine pe italian.
Chiar daca a avut probleme in Indianapolis, Sic avea sa termine de 3 ori la rand la marginea podiumului, pentru ca mai apoi sa obtina ultima sa clasare in primii 3: la Phillip Island, in spatele invingatorului Casey Stoner.
Urma etapa de la Sepang, Repsol Honda completa prima linie si tot ei erau in frunte dupa primele viraje, cu Simoncelli in spatele lor. In turul 2 avea sa se intample nenorocirea: in reasfaltatul viraj 11 unde au avut numeroase cazaturi teribile, Sic avea sa piarda fata.
Motorul urma sa ajunga pe pietris, dar rotile au recapatat tractiune si a reajuns pe pista alaturi de Marco, direct in fata lui Edwards si a lui Rossi, care nu l-au mai putut evita pe italian. Steagul rosu a fost eliberat cu un Sic ramas inconstient pe pista si cu un Edwards cu un umar dislocat.
Marco a fost luat in ambulanta si imediat transportat la centrul medical, dar la mai putin de o ora de la accident, avea sa fie anuntat decesul lui Marco Simoncelli, la doar 24 de ani. Aceasta decizie a dus si la anularea cursei de la clasa mare. Conform doctorilor, italianul suferise traume foarte serioase la cap, la gat si in piept care i-au fost pana la urma fatale.
Trupul i-a fost adus si inmormantat in Coriano, in prezenta a peste 20.000 de oameni, inclusiv a lui Valentino Rossi, cel care i-a fost bun prieten si care din pacate a contribuit la sfarsitul sau.
In ziua accidentului, toate echipele din Serie A au tinut un moment de reculegere in onoarea sa, Milan platind insa cele mai multe tributuri regretatului SuperSic, unul din marii fani ai clubului italian.
Desi a fost tanar, Sic a lasat o mostenire importanta in spate: circuitul Misano ii poarta numele, tatal sau a creat o echipa moto in onoarea fiului sau, structura ce este prezenta si in campionatul mondial de viteza, la clasa mica, Marco a fost inclus si in Hall Of Fame-ul Dornei, ca mai tarziu sa-i fie retras si numarul 58, cel cu care a concurat in mai toata cariera.
Disparitia lui a lasat multa tristete in comunitatea moto, atat in randul fanilor, dar si in cea a paddock-ului, desi a fost considerat de multe ori mult prea agresiv. Ca persoana, era popular, oamenii visand si acuma la un duel cu Marquez. Acuma insa, se dueleaza acolo sus, cu alti piloti ale caror disparitie a intristat lumea moto: Nicky Hayden si Daijiro Kato.
Text – Flavius Necoară
Foto – Motorcycle News
RPM Racing Ro 